Franz Hartmann IX°
Ordinul Templierilor Orientali
Următoarea lucrare a apărut aproape simultan în „Jubilee”, ediția de aniversare a 10 ani a The Oriflamme și în Equinox I (8) în 1912 E.V. Autorul, Fr. Franz Hartmann, a fost un membru activ al filialei germane a O.T.O. și este binecunoscut pentru activitățile sale în numele mișcării Teozofice. „Preambulul” pare să fi fost adăugat de un alt autor, posibil Crowley, la publicarea sa în The Equinox. Calitatea de autor precedă reformarea ulterioară a Ordinului de către Crowley/Reuss care a armonizat principiile istorice cu Curentul 93. Textul Fratelui Hartmann prezintă urme ale stilului Victorian caracteristic documentelor de fondare timpurie ale altor grupuri, cum ar fi Ordinul Hermetic al Zorilor Aurii și al Societății Teozofice. – H.B.
Preambul
În ultimii douăzeci și cinci de ani, un număr tot mai mare de oameni onorabili și căutători de adevăr și-au îndreptat atenția spre studiul legilor ascunse ale Naturii.
Creșterea interesului pentru aceste aspecte a fost pur și simplu minunată. În toate părțile lumii civilizate s-au înființat numeroase societăți, asociații, ordine, grupuri etc., urmând un anumit traseu de studiu ocult.
În timp ce toate aceste asociații recent organizate facilitează buna pregătire a gândirii celor preocupați pentru ca, în cele din urmă, să devină adevărați discipoli ai Adevărului, totuși, există o singură organizație antică de Mistici care descoperă studentului un Drum Regal pentru a descoperi Unicul Adevăr. Această organizație a permis formarea corpului cunoscut sub numele de Ordinul Antic al Templierilor Orientali. Este o Școală modernă de Magi. Întocmai școlilor antice de Magi, ea și-a derivat cunoștințele din Egipt și Caldeea. Această cunoaștere nu este niciodată dezvăluită profanilor, pentru că dă o putere imensă asupra binelui sau răului posesorilor săi.
Este transmis prin simbol, parabolă și alegorie, necesitând o Cheie pentru interpretarea sa.
Simbolurile Francmasoneriei proveneau inițial din vechile mistere, așa cum știu toți cei care au călătorit spre nisipurile arzătoare. Ritualul și ceremoniile, semnele și parolele au fost păstrate cu mare fidelitate, dar Adevărata Cheia a fost mult timp pierdută pentru mulțimea inițiată, avansată și crescută în Masonerie.
Cheia acestei cunoștințe poate fi, totuși, pusă la îndemâna tuturor celor care își doresc dezinteresat, studiază și lucrează pentru posesia sa.
Simbolurile Masoneriei Antice, Arta Sacră a Khemeților antici (egiptenii) și Lanțul de Aur al lui Homer nu sunt decât aspecte diferite ale Marelui Mister. Ele reprezintă diferite grade de inițiere. Prin Utilizarea Corectă a „Cheii” se poate găsi „Cuvântul Maestrului”.
Pentru a oferi căutătorilor autentici ai Adevărului Hermetic câteva informații cu privire la scopurile Ordinului Antic al Templierilor Orientali, vom publica acum instrucțiunea preliminară emisă de Fratele acestui Ordin.
Prima instrucție
Pentru toți cei care sunt interesați.
Să fie cunoscut că există, ascuns pentru marea mulțime, un ordin foarte străvechi al înțelepților, al cărui obiect este îmbunătățirea și ridicarea spirituală a omenirii, prin supunerea greșelilor și ajutarea bărbaților și femeilor în eforturile lor de a atinge puterea de recunoașterea adevărului. Acest ordin a existat încă din cele mai îndepărtate și preistorice timpuri și și-a manifestat activitatea în secret și deschis în lume sub diferite nume și forme, a provocat revoluții sociale și politice și s-a dovedit a fi piatra izbăvirii în vremuri de pericol și nenorocire. El a susținut întotdeauna flamura libertății împotriva tiraniei, indiferent de forma în care a apărut, indiferent de a fi cleric sau politic, despotism social sau opresiune de orice fel. Acestui ordin secret, oricare om înțelept și luminat spiritual, îi aparține prin dreptul naturii sale, pentru că toți, chiar dacă sunt necunoscuți personal unul pentru celălalt, sunt unul în scopul și obiectul lor și toți lucrează sub îndrumarea luminii unice a adevărului. În această Societate sacră, nimeni nu poate fi admis de către altcineva, cu excepția cazului în care are puterea de a intra el însuși în virtutea propriei sale iluminări interioare, deși acesta odată intrat nu poate fi expulzat, cu excepția cazului în care ar deveni necredincios față de principiile sale și va uita adevărurile pe care le-a învățat prin propria sa experiență.
Toate acestea sunt cunoscute de către fiecare persoană luminată, dar de puțini este știut faptul că există și o organizație externă și vizibilă a unor astfel de bărbați și femei care, după ce au găsit ei înșiși calea către cunoașterea de sine reală, sunt dispuși să ofere și altor doritori a intra pe această cale, beneficiul experiențelor lor și să acționeze ca ghizi spirituali pentru cei care sunt dispuși să fie ghidați. Desigur, acele persoane care sunt deja suficient de dezvoltate spiritual pentru a intra în comuniune conștientă cu marea frăție spirituală vor fi învățate direct de spiritul înțelepciunii, dar cei care mai au nevoie de sfaturi și sprijin extern vor găsi acest lucru în organizarea externă a societății respective. În ceea ce privește aspectul spiritual al acestui Ordin Secret, unul dintre Frați spune:
„Comunitatea noastră a existat încă din prima zi a creației, când zeii au rostit porunca divină: ‘Să fie lumină!’ și va continua să existe până la sfârșitul timpului. Este Societatea Copiilor Luminii, care trăiesc în lumină și au atins nemurirea în ea. În școala noastră suntem instruiți direct de Înțelepciunea Divină, Mireasa Cerească, a cărei voință este liberă și care îi alege ca discipoli pe cei care îi sunt devotați. Misterele despre care suntem învățați îmbrățișează tot ceea ce poate fi cunoscut în ceea ce privește Dumnezeu, Natura și Omul. Fiecare înțelept care a existat vreodată în lume a absolvit școala noastră, căci fără înțelepciune niciun om nu poate fi înțelept. Cu toții studiem o singură carte, cartea naturii, în care sunt cuprinse cheile tuturor secretelor și urmăm singura metodă posibilă în studierea ei, aceea a experienței. Locul nostru de întâlnire este Templul Duhului Sfânt care străbate universul, ușor de găsit de cei aleși, dar pentru totdeauna ascuns de ochii vulgului. Secretele noastre nu pot fi vândute pe bani, dar le oferim gratuit tuturor celor capabili să le primească.„
În ceea ce privește organizarea externă a acelei Societăți, va fi necesar să aruncăm o privire asupra istoriei sale, care a fost una și aceeași în toate timpurile. Ori de câte ori acea Societate spirituală s-a manifestat pe planul exterior și a apărut în lume, ea a constat, la începutul ei, din câțiva oameni capabili și iluminați, formând un nucleu în jurul căruia alții erau atrași. Dar invariabil, cu cât o astfel de Societate a crescut în număr, cu atât a devenit mai atrasă de anumite elementele ale sale, căci nu a fost capabilă să-și înțeleagă sau să-și urmeze principiile, oamenii care s-au alăturat acesteia în scopul de a-și gratifica propriile ambiție sau pentru a face ca Societatea să le servească anumite scopuri au obținut majoritatea față de cei care erau puri. Prin urmare, partea sa sănătoasă din aceasta s-a retras de pe câmp și și-a continuat munca binevoitoare în secret, în timp ce porțiunea rămasă s-a îmbolnăvit și a fost perturbată, iar mai devreme sau mai târziu a murit dizgrațios și profanat. Căci Spiritul se depărtase de ei.
Din acest motiv, organizația externă despre care vorbim a decis să nu-și dezvăluie numele sau locul, plebei. În plus, din același motiv, numele învățătorilor și membrilor acestei societăți vor rămâne necunoscute, cu excepția celor care sunt asociați în mod intim în activitatea lor comună. Dacă se afirmă că în acest fel societatea va câștiga doar puțini membri, se poate răspunde că societatea noastră are un conducător spiritual și că cei care sunt demni de a fi admiși vor fi ghidați prin intermediul intuiției lor, în timp ce aceia fără intuiție, nu sunt destul de maturi pentru aceasta și nu sunt trebuinciosi. Este mai bine să avem un număr relativ mic de membri capabili decât foarte mulți inutili.
Din cele de mai sus, va fi clar că prima și cea mai necesară cerință a noului discipol este aceea că va păstra tăcerea cu privire la tot ceea ce privește Societatea în care este admis. Nu pentru că există ceva în acea societate de care trebuie să se teamă a fi cunoscut de către cei virtuoși și buni, dar nu este necesar ca lucrurile transcendentale și sacre să fie expuse privirii profanilor și să fie împroşcate de ei cu noroi. Aceasta nu va face decât să împiedice Societatea în activitatea sa.
O altă cerință necesară este încrederea reciprocă între învățător și discipol, pentru că un discipol care nu are credință în maestrul său nu poate fi învățat sau călăuzit de el. Pot exista lucruri care vor părea ciudate și pentru care nu poate fi dat niciun argument pentru începător, dar când discipolul va atinge o anumită stare de dezvoltare, toate îi vor fi clare. Necesitatea încrederii va fi, de asemenea, utilă dacă este doar de scurtă durată. Calea dezvoltării sufletului, care duce la trezirea simțurilor interioare, este lentă, și fără răbdare și curaj nu se va realiza nimic.
Din toate acestea rezultă, desigur, că următoarea condiție este ascultarea. Scopul discipolului este acela de a obține stăpânirea asupra propriului său sine inferior și din acest motiv el nu trebuie să se supună voinței naturii sale inferioare, ci să urmeze voința acelei firi superioare, pe care încă nu o cunoaște, dar pe care dorește să o găsească. Prin ascultarea voinței maestrului, în loc să-l urmeze pe acela pe care îl consideră a fi al său, dar care este în realitate acela al naturii sale inferioare, el se supune voinței propriei sale firi superioare cu care stăpânul său este asociat pentru scopul de a ajuta discipolul în a se cuceri pe el însuși. Cucerirea sinelui inferior de către sinele superior înseamnă victoria conștiinței divine în om asupra a ceea ce în el este pământesc și animal. Obiectul său este realizarea bărbăției și feminității adevărate și atingerea nemuririi conștiente în realizarea celei mai înalte stări de existență în perfecțiune.
Aceste câteva observații preliminare pot fi suficiente pentru cei care doresc informații cu privire la ordinul nostru, celor care se simt capabili să solicite admiterea, li se vor da instrucțiuni suplimentare.